Ultima actualizare: 22 ianuarie 2024
Operator platformă: COFETARIUM SRL, CUI 50504519, cu sediul în Iași, România
Prin înregistrarea unei afaceri sau menținerea unui profil activ pe platforma Cofetarium.ro, entitatea comercială („afacerea”) acceptă în mod expres și necondiționat toți termenii prezentați mai jos, precum și politica generală a platformei. COFETARIUM SRL își rezervă dreptul de a modifica termenii în orice moment, fără notificare prealabilă.
Afacerea înțelege și acceptă că:
Orice utilizator al platformei poate publica o recenzie sau evaluare privind serviciile sale;
Cofetarium.ro nu este responsabil pentru veridicitatea sau impactul opiniilor exprimate de utilizatori;
Recenziile nu pot fi șterse sau modificate la cererea afacerii, decât în situații care implică încălcări evidente ale termenilor legali (ex: limbaj injurios, conținut defăimător cu caracter penal).
Prin adăugarea afacerii în platformă, se acordă Cofetarium SRL un drept nelimitat, irevocabil și gratuit de a utiliza orice informație furnizată: nume comercial, logo, fotografii, descriere, linkuri, în scopuri editoriale, comerciale sau publicitare. Platforma poate redistribui acest conținut fără menționarea sursei.
Cofetarium poate oferi opțiuni de promovare pentru afaceri (ex: afișare prioritară, recomandări, bannere etc.). Plata acestor servicii nu oferă afacerii niciun drept asupra conținutului editorial sau al recenziilor publicate. Cofetarium nu garantează rezultate comerciale în urma expunerii plătite.
Afacerea este singura responsabilă pentru informațiile publicate în propriul profil și pentru serviciile sau produsele oferite clienților. Cofetarium:
nu intermediază contracte între utilizatori și afaceri;
nu răspunde pentru calitatea produselor sau serviciilor oferite;
nu răspunde pentru eventuale daune comerciale rezultate în urma recenziilor negative sau eronate;
nu garantează o anumită vizibilitate a profilului afacerii.
Cofetarium are dreptul de a șterge sau suspenda orice cont de afacere, în orice moment, fără preaviz, dacă identifică:
informații false, înșelătoare sau incomplete;
comportament abuziv față de utilizatori;
încălcarea oricăror termeni sau politici ale platformei.
COFETARIUM SRL nu poate fi trasă la răspundere pentru:
conținutul publicat de utilizatori;
efectele acestuia asupra imaginii comerciale a unei afaceri;
nerespectarea obligațiilor contractuale dintre afaceri și clienți.
Termenii sunt guvernați de legislația română. Orice litigiu va fi soluționat de instanțele competente.